Mulţi pacienţi care nu doresc să poarte proteze mobile ne-au întrebat dacă este posibil să aibă dinţi ficşi cu implanturi într-un timp scurt. Prin acest articol sperăm să răspundem nevoilor celor care ne urmăresc şi care s-au întrebat acelaşi lucru.
Ne-a impresionat mereu uimirea pacienţilor noştri care nu se aşteptau ca în câteva zile (sau, în cazurile în care s-a putut aplica tehnica „implanturilor imediate post-extracţie”, chiar în aceeaşi zi) să aibă dantura complet reabilitată, în special acolo unde mai erau puţini dinţi de extras.
În opinia noastră, uimirea lor provine dintr-o serie de prejudecăţi asupra implantologiei.
Vom încerca în continuare să le demontăm pe cele mai frecvente:
-
Este o intervenţie lungă şi dureroasă. FALS! În medie, pentru a putea plasa numărul de implanturi necesar pentru o proteză fixă (de la 4 la 6, în funcţie de arcadă, inferioară sau superioară), durează aproximativ o oră din momentul anesteziei până în momentul în care luăm amprenta şi facem radiografiile de control. Durerea este aproape inexistentă, motiv pentru care majoritatea pacienţilor ne solicită reabilitarea ambelor arcade în aceeaşi zi.
-
Implanturile trebuie lăsate să se vindece în os înainte de a fi utilizate? FALS! Această convingere greşită provine din faptul că, la originea implanturilor, cu aproximativ 50 de ani în urmă, caracteristicile fizice şi mecanice nu permiteau utilizarea lor imediată, ci era nevoie de o perioadă de vindecare de 6 luni înainte de a le putea utiliza. De-a lungul anilor, clinicienii şi cercetătorii au efectuat studii pentru a reduce aceste perioade de vindecare în care implanturile nu puteau fi folosite. Cu aproape 15 ani în urmă, datorită inovaţiilor aduse implanturilor şi tehnicilor chirurgicale, s-a demonstrat că implanturile, dacă sunt plasate cu o anumită forţă în os (aşa-zisul cuplu de strângere, care trebuie să fie de peste 45 N/cm), au aceleaşi rate de supravieţuire ca implanturile care sunt lăsate să se vindece în os fără a fi utilizate pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.
-
Realizarea protezei durează mult! FALS! Realizarea fizică a protezei temporare, care este plasată după intervenţie şi lăsată pe poziţie timp de aproximativ 6 luni, durează o jumătate de zi. Principala problemă, mai ales în vacanţe sau cu mulţi pacienţi din străinătate, este coordonarea cu tehnicienii dentari, care implică adesea pierderea câtorva zile, în ciuda implicării fiecăruia.
-
Nu este posibilă plasarea implanturilor dacă nu au fost încă extrase rădăcinile. FALS! În acest sens, am publicat deja un articol
-
Înainte de a utiliza implanturile trebuie să aştept câteva zile pentru faza de diagnosticare. FALS! Datorită sistemului de radiodiagnostic Vatech-Pax- i3D Green din dotarea clinicii noastre, putem, imediat după finalizarea intervenţiei, să facem o tomografie computerizată tridimensională pentru a evalua plasarea corectă a implanturilor şi, imediat după, acestea pot fi folosite fără probleme.
Aşadar, chiar dacă aveţi doar câteva zile la dispoziţie, dar doriţi să profitaţi de ocazie pentru a vă reface dantura şi a putea zâmbi din nou, staţi fără grijă, fiindcă acum este posibil. Sunaţi imediat la numărul
0771 459 663 pentru a programa un consult implantologic gratuit şi veţi vedea cum vă puteţi recăpăta zâmbetul şi puteţi mânca ceea ce doriţi în mai puţin de o săptămână, fără a avea de suferit şi fără a fi nevoiţi să purtaţi o proteză mobilă în perioada de vindecare a gingiei.